In perioada 12 – 18 februarie 2010 la Cinema Unirea Botosani veţi putea urmări filmul Motivat să ucidă. Orele de difuzare sunt 11.00, 13.00, 15.00, 17.00 si 19.00.
Scurta descriere:
Clyde Shelton (Gerard Butler) este un inventator strălucit care duce o viaţă fericită alături de famile, până în momentul în care asistă neputincios la uciderea cu bestialitate a fiicei şi sotiei sale, în propria sa casă. Cei doi asasini sunt prinsi, iar tânărul procuror adjunct Nick Rice (Jamie Foxx) este forţat de seful său să accepte o înţelegere cu unul dintre criminali. Acesta primeşte o pedeapsă infimă, în timp ce complicele său este condamnat la moarte. Greşeala este fatală, pentru că Shelton porneşte o cruciadă sângeroasă împotriva sistemului. Imediat cum iese din închisoare, după o sentinţa de 10 ani, ucigaşul care nu a plătit pentru fapta sa este asasinat, Clyde Shelton recunoscându-şi crima fără nicio urmă de regret. Mai mult, el ii dă un ultimatum procurorului: fie se îndreaptă carenţele sistemului judiciar, fie toţi cei implicaţi în procesul de acum 10 ani vor muri. Deşi în închisoare, el orchestrează cu maiestrie cele mai spectaculoase asasinate, imposibil de anticipat sau prevenit de către autorităţi.
Clyde Shelton (Gerard Butler) este un inventator strălucit care duce o viaţă fericită alături de famile, până în momentul în care asistă neputincios la uciderea cu bestialitate a fiicei şi sotiei sale, în propria sa casă.
Cei doi asasini sunt prinsi, iar tânărul procuror adjunct Nick Rice (Jamie Foxx) este forţat de seful său să accepte o înţelegere cu unul dintre criminali. Acesta primeşte o pedeapsă infimă, în timp ce complicele său este condamnat la moarte. Greşeala este fatală, pentru că Shelton porneşte o cruciadă sângeroasă împotriva sistemului. Imediat cum iese din închisoare, după o sentinţa de 10 ani, ucigaşul care nu a plătit pentru fapta sa este asasinat, Clyde Shelton recunoscându-şi crima fără nicio urmă de regret. Mai mult, el ii dă un ultimatum procurorului: fie se îndreaptă carenţele sistemului judiciar, fie toţi cei implicaţi în procesul de acum 10 ani vor muri. Deşi în închisoare, el orchestrează cu maiestrie cele mai spectaculoase asasinate, imposibil de anticipat sau prevenit de către autorităţi.
Trailer:
Informatii furnizate prin amabilitatea: Cinemagia.RO – www.cinemagia.ro
Nume required
Email required
Website
Click here to cancel reply.
Firma autorizata anre executam racordare la reteau...[Read more]
SSM SUPPORT ofera in domeniul protectiei muncii co...[Read more]
www.axcon.ro . CONSTRUCTII case , vile, case de...[Read more]