Sala Polivalentă “Elisabeta Lipă” din municipiu va găzdui, in perioada 15 – 17 mai 2009, finalele Campionatului Naţional la lupte greco-romane, întrecere destinată categoriei juniori II. La acest eveniment, vor participa cei mai buni luptători din ţară, organizatorii estimând că numărul acestora va ajunge la 350-400. “Vor veni luptători de la cele mai bune cluburi din ţară. Clubul Sportiv Botoşani şi Liceul cu Program Sportiv Botoşani vor avea sportivi la toate categoriile şi sper ca ei să câştige cât mai multe medalii, având în vedere că vor evolua în faţa propriului public. La start se vor alinia sportivi de la 40 de cluburi. Este cea mai importantă şi puternică competiţie de lupte organizată în Botoşani în ultimii ani”, a declarat Radu Anghel, inspector în cadrul Direcţiei Judeţene pentru Sport (DJS) Botoşani. Mâine, între orele 14-16 vor avea loc înscrierile concurenţilor, iar între 17-18 va avea loc şedinţa tehnică. “Între 18-18,30 va fi cântarul oficial pentru categoriile 42 kg, 50 kg, 58 kg, 69 kg, 85 kg şi 100 kg”, a mai spus Radu Anghel.
Prima reuniune a concursului va avea loc sâmbătă între orele 9-13, urmând ca între 13-13.30 să aibă loc cântarul oficial pentru celelalte categorii, respectiv 46 kg, 54 kg, 63 kg şi 76 kg.
Citeste tot articolul pe MonitorulBt.ro
Nume required
Email required
Website
Click here to cancel reply.
Firma autorizata anre executam racordare la reteau...[Read more]
SSM SUPPORT ofera in domeniul protectiei muncii co...[Read more]
www.axcon.ro . CONSTRUCTII case , vile, case de...[Read more]