Memorialul Ipoteşti – Centrul Naţional de Studii „Mihai Eminescu” vine în întîmpinarea publicului iubitor de artă şi cultură anunţând un spectacol de teatru de excepţie.
Evenimentul are loc la Ipoteşti, în data de 04. 07. 2010, ora 14.30 în amfiteatrul Laurenţiu Ulici din cadrul Bibliotecii Naţionale de Poezie şi are ca scop materializarea activităţilor Atelierului de Arta Actorului desfăşurat în perioada 28.06 – 04.07.2010 pe meleaguri ipoteştene sub îndrumarea şi coordonarea specială a actorului şi regizorului britanic Michael Pennington. Renumitul actor este co-fondator al English Shakespeare Company dar şi un strălucit interpret al unor roluri precum Hamlet şi Regele Lear, ocazie cu care şi atelierul desfăşurat în acest an are ca tematică fundamentală opera măreaţă a luceafărului literaturii engleze, Shakespeare, în mod special piesa Hamlet.
Atelierul a avut loc la iniţiativa Consiliului Britanic de la Bucureşti – director NIGEL TOWNSON în parteneriat cu Teatrul Naţional Bucureşti- director general ION CARAMITRU, prin Centrul de Cercetare şi Creaţie Teatrală „Ion Sava” Bucureşti – director ALICE GEORGESCU alături de Memorialul Ipoteşti – Centrul Naţional de Studii „Mihai Eminescu” – manager JÎJÎIE MILUŢĂ.
Întreaga activitate a atelierului s-a desfăşurat în amfiteatrul Laurenţiu Ulici iar participanţii, actori ai teatrelor din Bucureşti, Botoşani şi din Republica Moldova au exersat arta improvizaţiei, citirea unui text, interpretare artistică, exerciţii de actorie specifice, realizate atât în limba română cât şi în limba engleză.
Spectacolul de teatru pregătit pentru finalul atelierului se vrea a fi unul cu tematică şi subiect surpriză, pregătit cu minuţiozitate şi profesionalism de actorul şi regizorul britanic Michael Pennington.
Participanţii din acest an ai Atelierului de Arta Actorului sunt:
Mihai Calotă, Ioan Andrei Ionescu, Axel Moustache, Victoria Dicu, Rodica Ionescu, Anca Androne, Dragoş Huluba, Andreea Samson, Mirela Zeţa, Bogdan Horga, Eduard Sandu, Ovidiu Ivan, Ana Tkacenko, Veaceslav Cebotari.
La finalul spectacolului corala Lira şi corul Facultăţii de Arte – Oradea vor susţine un recital pe versuri eminesciene – dirijor Dragoş Boicu.
Pentru detalii suplimentare va puteţi adresa la numărul de telefon: 0231/517602. muzeograf relaţii – publice Zaharescu Gianina sau 0728/129242. Intrarea GRATUITĂ
Pariuri says:
Iul 13, 2010
La telavizor de ce nu anunta astfel de evenimente?
Nume required
Email required
Website
Click here to cancel reply.
Firma autorizata anre executam racordare la reteau...[Read more]
SSM SUPPORT ofera in domeniul protectiei muncii co...[Read more]
www.axcon.ro . CONSTRUCTII case , vile, case de...[Read more]
1 comentariu
Pariuri says:
Iul 13, 2010
La telavizor de ce nu anunta astfel de evenimente?